Știință și filozofie
DisponibilMarile întrebări ale științei și ale credinței, argumentate cu rigoare.
Publicate recent
Discernământul care nu se deleagă
Mașinile pot cântări variante cu o viteză pe care mintea omului n-o va atinge, însă a hotărî ce este drept rămâne o faptă a conștiinței, iar riscul cel mai mare nu vine din puterea algoritmilor, ci din obișnuința omului de a nu mai cerceta ce primește de la ei.
Coerența vieții
Cum își păstrează viața ordinea acolo unde fizica cuantică prevede risipire? Un drum de la celula care plătește în energie pentru fiecare clipă de rânduială până la sufletul adunat prin rugăciune.
Cine a întors ceasul la început?
Un experiment cu atomi reci arată că timpul se poate citi din schimbările unui sistem închis, fără ceas exterior, iar întrebarea despre început rămâne întreagă.
Celula întinerită și omul care rămâne muritor
Ce s-ar schimba în felul în care vă trăiți viața dacă ați afla că celulele unui om de optzeci de ani pot fi aduse, în laborator, la vârsta biologică a unui tânăr de douăzeci?
Ce înseamnă, de fapt, „materie” pentru un fizician de astăzi?
Cine a citit textul despre universul care s-ar crea singur din nimic a întâlnit acolo cuvinte ca vid cuantic, fluctuații, câmpuri, timp imaginar, iar un cititor atent are tot dreptul să întrebe dacă cei care contestă concluziile lui Hawking știu măcar despre ce vorbesc.
Se poate naște un univers din nimic, doar pentru că există gravitația?
Stephen Hawking a scris, în ultima lui carte importantă, că universul se poate crea și se va crea singur din nimic, pentru că există o lege precum gravitația, iar fraza a făcut înconjurul lumii ca un fel de certificat de deces al Creatorului, semnat de cel mai celebru fizician al epocii.
Sub anestezie, creierul dumneavoastră încă urmărește o poveste. Dar cine o ascultă?
Un studiu din Nature arată că sub anestezie neuronii din hipocamp urmăresc încă o poveste, deși pacientul nu aude nimic, și readuce întrebarea despre cine anume trăiește experiența.
Dacă o mașină vă răspunde perfect, cu tact și chiar cu căldură în glas, înseamnă că știe ce simte?
Trei dintre cei mai citați cercetători ai conștiinței susțin în Nature că inteligența artificială de azi nu simte nimic, iar asta redeschide o întrebare pe care materialismul o socotea închisă.
Fizicianul ortodox și universul care ar fi existat dintotdeauna
Răspunzând unui fizician ortodox, textul arată că pentru Părinți lumea are un început și apare odată cu timpul, iar creația înseamnă că Dumnezeu ține universul în ființă în fiecare clipă.
Douăzeci de ani de iluzie
În 2006, Richard Dawkins publica „The God Delusion”, cartea care a dat ateismului un ton de cruciadă.
Despre Casandre și cetatea lor
Am citit zilele acestea o întrebare care m-a pus pe gânduri.
Rar se întâmplă ca un text despre pelerinajul de la Iași să vină din afara taberei credincioșilor și să fie scris cu…
Rar se întâmplă ca un text despre pelerinajul de la Iași să vină din afara taberei credincioșilor și să fie scris cu atâta onestitate.
Vizuina și pustia
De ce omul care fuge de cotidian nu găsește aproape niciodată liniștea pe care o caută?
Găurile de vierme și distanța care nu se măsoară
Circulă texte care încearcă să explice credința cu ajutorul fizicii de ultimă oră.
De ce doare durerea?
Pare o întrebare de copil. Durerea doare pentru că așa e făcută, iar noi fugim de ea pentru că doare.
Continuare la postarea "Poate mașina să spună adevărul?"
În urma câtorva mesaje primite la postarea mea „Poate mașina să spună adevărul?”, mi-am dat seama că întrebarea pe care am pus-o inițial deschide o discuție mult mai largă decât aceea despre inteligența artificială.
Poate mașina să spună adevărul?
Filosofii Bun-Sun Kim și Hongjoon Jo susțin, într-un eseu recent, că inteligența artificială nu poate spune adevărul.
Când adevărul nu mai este însoțit de iubire
Trăim într-o vreme în care fiecare tabără pare convinsă că deține adevărul, iar celălalt deține rătăcirea.
Hitchens și otrava care nu otrăvește nimic
Prezentarea editorială a cărții lui Christopher Hitchens ne promite că vom fi scoși din „conformismul călduț”.
Observatorul și Jucătorul
Circulă o imagine cu un om care se privește pe sine „jucând jocul”. Din capul lui coboară un fir care îndoaie realitatea sub pașii săi.
Rovelli și egalitatea tuturor lucrurilor
Carlo Rovelli, unul dintre cei mai inteligenți fizicieni ai vremii noastre, a publicat o carte cu un titlu ambițios, „On the Equality of All Things”.
Actori, nu spectatori
Fizicienii au descoperit acum o sută de ani un lucru ciudat.
La marginea măsurabilului
Fizicianul Cristian Presură a scris zilele acestea despre un paradox. Universul ne arată la fiecare pas cât de mici suntem.
CUM SĂ FACEM SĂ NU MAI JUDECĂM PE ALȚII?
Trăim într-o vreme în care societatea pare împărțită în tabere.
Ce se întâmplă cu credința când nu mai avem unde să ne adunăm?
Peste trei milioane de români trăiesc azi în alte țări ale Uniunii, iar estimările pentru totalul celor plecați ajung la patru milioane sau mai mult.
De ce alegem, într-un moment care cerea tăcere și rugăciune, războiul de cuvinte?
Recunosc că textul lui Adrian Agachi are o slăbiciune reală.
Trecătoarea Piață a Victoriei și Biruința Veșnică a lui Hristos
Trăim timpuri în care Piața Victoriei a devenit din nou scena dezbinării, a revendicărilor și a instrumentalizării politice.
Dacă privim mai adânc în această oglindă, observăm o asimetrie pe care fizica o constată, dar nu o poate explica, iar…
Dacă privim mai adânc în această oglindă, observăm o asimetrie pe care fizica o constată, dar nu o poate explica, iar teologia o numește har: costul plătit și ordinea obținută nu sunt de aceeași natură.
Se discută zilele acestea, în cercurile de fizică și filosofie a naturii, o carte care propune o „a doua săgeată a…
Se discută zilele acestea, în cercurile de fizică și filosofie a naturii, o carte care propune o „a doua săgeată a timpului", pe lângă entropie, care duce lumea spre dezordine, ar exista o tendință complementară: sistemele supuse selecției pentru o funcție acumulează, în timp, complexitate.
Cine curbează universul, materia sau geometria?
În noiembrie 1915 doi oameni ajung la aceeași ecuație pe două drumuri complet diferite, iar diferența dintre drumuri spune mai mult decât rezultatul final.
Nedemn pentru univers
Cineva a numit odată coborârea lui Dumnezeu în istorie "nedemnă pentru univers".
Iluzia ateismului. Revoluția creștină și dușmanii ei de conjunctură
Trăim într-o perioadă în care ni se repetă atât de des că secularizarea și abandonarea credinței reprezintă culmea progresului și a libertății, încât volumul teologului David Bentley Hart vine ca o gură de aer proaspăt, dar și ca o palmă academică necesară dată multor clișee contemporane.
Criza de sens ca deficit cognitiv, nu doar cultural
Filozoful canadian John Vervaeke, cunoscut pentru seria „Awakening from the Meaning Crisis", susține o teză care merită luată în serios, criza contemporană a sensului nu e în primul rând morală sau politică, ci cognitivă.
De ce ne e frică de liniște?
Trăim într-o lume care confundă mișcarea cu sensul. Alergăm de la o notificare la alta, de la un proiect la altul, convinși că dacă ne oprim, pierdem ceva esențial.
Progresiști contra suveraniști, războiul pe care îl pierde România
Deschide orice fir de comentarii politice din România de azi și găsești același spectacol, o parte numește cealaltă "slugi bruxelleze" sau "trădători de neam", cealaltă parte răspunde cu "securiști", "ruși", "needucați manipulați de Kremlin".
Ateii cred și ei în minuni, doar că le spun altfel
Mergi printr-o pădure și dai peste o sferă translucidă, așezată acolo, fără explicație vizibilă.
Ieșirea din normalitate II
Sunt zile în care simți că trebuie să ieși din amorțeală, ceva nu te mai lasă să lâncezești, tăcerea a durat prea mult și cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume.
Cuiul din talpa Big Bang-ului
Imaginează-ți un hotel cu un număr infinit de camere, toate ocupate. Sosește un oaspete nou.
Pericolul care poate cuprinde Biserica noastră ortodoxă
Există un diagnostic sociologic vechi, formulat de Peter Berger, care merită cunoscut de orice credincios ortodox care iubește Biserica și vrea s-o apere corect, nu doar cu vorbe mari, ci cu înțelegere lucidă a pericolului real.
O cauză generatoare a conflictului dintre suveranism și progresism în societatea românească contemporană
Mi-am pus de multe ori întrebarea de ce românii care lucrează în Occident sunt, în mare parte, suveraniști și au votat în consecință.
Despre AI, productivitate și invidie deghizată în etică
Circulă tot mai des ideea că un text "adevărat" trebuie să poarte semnele imperfecțiunii omenești, ca dovadă de autenticitate, iar orice text prea limpede, prea structurat, atrage automat suspiciunea, "asta nu mai e scris de om".
Pericolul care ne pândește prin acceptarea ideologiei progresiste referitoare la evoluția reconfigurării credințelor…
Există un studiu francez, "L'univers des croyances" din 1990, coordonat de sociologul Guy Michelat, care merită cunoscut la noi tocmai fiindcă descrie, cu treizeci și șase de ani înainte, exact fenomenul spre care par să alunece și tinerii noștri progresiști, fără să-i vadă mecanismul din interior.
Instrument, nu oracol
Am citit textul lui Paul Cătălin Curcă despre "antihristul digital" și cred că merită un răspuns, nu de contrazicere, ci de reflecție practică.
Când nu ai argumentul, cauți vocea
Există o asimetrie pe care discuțiile politice o ascund rar, dar care explică mai mult decât pare la prima vedere despre ruptura noastră socială.
Papahagi le-a spus tinerilor de la Cluj să se ferească de textele scrise de AI
Ferească-se de superficialitate. Nu de unealtă. Diferența contează. Un text scris de AI fără gândire în spate e gol.
Ce citesc inginerii de la Polytechnique când Google nu le mai dă răspunsul
Există o presupunere pe care generația crescută cu AI-ul o ia adesea ca sigură, aceea că întrebările mari, Dumnezeu, sensul, originea universului, sunt deja "rezolvate" undeva, doar că religia refuză să le recunoască.
Toamna se numără bobocii, dar pasărea Phoenix nu are nevoie de calendar
Există un diagnostic pe care nu are rost să-l contești, fiindcă e prea exact ca să fie confortabil.
Naționalism, patriotism și boala pe care o poartă amândouă
Există o distincție veche, redescoperită în fiecare generație, între iubirea de țară care construiește și iubirea de țară care are nevoie de un dușman ca să respire.
Aplauzele nu sunt argument
Există un fenomen social vechi cât mintea omenească, dar care găsește azi, în social media, terenul cel mai fertil din câte a avut vreodată.
Fariseul se poate ascunde și în tabăra care crede că-l demască
Sub un comentariu recent despre valorile pe care Biserica ar trebui să le apere consecvent, a apărut o reacție care merită privită cu atenție, nu pentru conținutul ei, ci pentru forma ei.
Creștini suveraniști, creștini progresiști, nu Dumnezeul nostru îi desparte
Distincția lui Rokeach schimbă radical unghiul discuției pe care am purtat-o până acum.
Către tinerii adunați în numele lui Hristos
la Intalnirea Tinerilor Ortodocși Trăiți într-o vreme care vă oferă, ca nicio generație dinainte, acces la toată cunoașterea lumii, dar puține repere despre ce merită cu adevărat cunoscut.
România de azi trăiește într-o ceață pe care aproape nimeni nu mai vrea s-o risipească
Corupția nu mai șochează pentru că nu mai are contur clar, fiecare dosar se dizolvă în tabere, fiecare acuzație devine armă de partid înainte să devină adevăr verificat, iar oamenii au ajuns să trăiască cu senzația că nimeni nu mai spune lucrurilor pe nume, din calcul, din frică, din oboseală.
Ce înseamnă, de fapt, "lumea ieșită din Dumnezeu"
Când Poulat scrie că lumea occidentală a ieșit din Dumnezeu, nu descrie un continent de atei.
Un singur adversar, etichete schimbătoare
Cine urmărește seria de texte publicate de teologul-comentator observă un fir constant, doar eticheta țintei se schimbă de la un text la altul, ținta rămâne aceeași.
Mila ca revoluție, iubirea lui Hristos în fața durității lumii vechi
Ultima și cea mai profundă mișcare a argumentului lui Hart nu e polemică, ci descriptivă, ce era, de fapt, lumea înainte de Hristos și ce a schimbat iubirea Lui în ea?
Falsul Iluminism, o fugă înapoi, nu un pas înainte
Cea mai provocatoare mișcare a lui Hart e răsturnarea completă a narativului standard despre Iluminism.
Noul ateism -
argumente găunoase pe ocean de ignoranță Ce spune, de fapt, noul ateism despre creștinism?
Urcarea fără sfârșit
Sfântul Grigorie de Nyssa, cel mai adânc dintre gânditorii capadocieni, a lăsat Bisericii o învățătură care răstoarnă orice imagine comodă despre desăvârșire.
Mesaj pentru atei
Există un om, poate îl cunoști, poate ești chiar tu. Nu calcă în biserică, nu poartă cruce, n-a citit Evanghelia și, dacă îl întrebi de Dumnezeu, ridică din umeri sau zâmbește politicos.
Parabolă sau doar o parodie care cere iertare dinainte
E chiar ziua de post aspru a Bisericii, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, o zi de doliu liturgic, nu de comedie.
Domnul Hristos scapă oricărei definiții
E adevărat, și e o taină veche cât Biserica însăși, Domnul Hristos nu încape în nicio categorie omenească, nici de dreapta, nici de stânga, nici în binele suprem al vreunei tabere.
Trei fracturi ale minții care depășesc supraviețuirea
De ce poate un creier modelat de savană să descopere mecanica cuantică?
Argumentul evoluționist împotriva naturalismului
Ce spune, de fapt, teoria evoluției despre mintea noastră? Că a fost modelată, pas cu pas, de selecția naturală, un proces orb care păstrează orice trăsătură crește șansele de supraviețuire și reproducere și elimină tot ce nu ajută la asta.
Problema dificilă a conștiinței
Ce înseamnă, mai exact, „problema dificilă"? Termenul îi aparține filosofului David Chalmers și separă două tipuri de întrebări despre minte, care par asemănătoare, dar nu sunt.
Reglajul fin cosmologic
Ce înseamnă, de fapt, că universul e „calibrat"? Nu e o metaforă goală.
Simplitatea care nu se dovedește
E o altă sete, la fel de veche, setea de a înțelege. Și ea e dreaptă la rădăcină, omul a fost făcut cu minte, nu ca să rămână leneș, ci ca să caute, să întrebe, să urce spre adevăr treaptă cu treaptă.
Casta care denunță o castă
Există un tipar recurent în discursul public românesc al ultimilor ani, cineva denunță o rețea închisă de putere, needucată, needucabilă, agățată de nași și cumetrii, în timp ce vorbește el însuși dintr-o rețea la fel de închisă, doar cu alt cod de acces.
Despre o Sfântă redusă la un mort
Eseul Alinei Pavelescu, "Sfânta Parascheva a păduchilor", publicat în volumul coordonat de Tatiana Niculescu, pornește dintr-un unghi care, la prima vedere, pare inofensiv.
Ieșirea din normalitate
Sunt zile în care simțim cu toții aceeași sete, dorința de a ieși din cenușiul obișnuinței, din amorțeala în care ne-am obișnuit să trăim ca și cum nimic n-ar mai avea greutate.
Ce rămâne din om când inima se oprește?
Materialismul are un răspuns simplu la această întrebare, nimic.
FRICA DE GURU
Nu întâmplător intelectualii reacționează cu atâta violență la fenomenul de tip guru.
CEI CARE SCRIU BINE
Radu Preda scrie bine. Asta nu e o laudă, e un diagnostic. Există o categorie de oameni inteligenți care au transformat scrisul elegant într-un scut, nu într-un mijloc de a spune adevărul, ci într-un mijloc de a părea deasupra celor cărora le vorbesc.
Cea mai mare crimă a modernității este distrugerea copilăriei.” – Jean-Claude Michéa
Privesc uneori în jur și văd cum ecranele telefoanelor devin noii „educatori” ai copiilor noștri.
AI-ul nu este un Antihrist digital
Pe un lan de porumb din vestul țării, o mașină trece printre rânduri și recunoaște, plantă cu plantă, care e cultură și care e buruiană.
Balanța cu o singură greutate
La Cambridge, un profesor ajuns simbol al depășirii oricărei bariere e demascat pentru plagiat de un cercetător aflat deja în conflict cu instituția.
Războiul unei prăjituri
Zilele acestea, Bucureștiul a găsit un nou front de luptă, o prăjitură de cartier și un croissant cu unt.
Două voci, aceeași rană
Ca să nu rămânem doar în principiu, merită să ascultăm, o clipă, cum sună de fapt fiecare tabără, atunci când vorbește din locul cel mai comod al ei, acela în care nu se mai îndoiește de sine.
Boala pe care o vede doar în celălalt
Există o mișcare aproape reflexă a minții, aceea de a numi boala mereu în tabăra opusă.
Ce desparte, de fapt, pe suveraniști de progresiști
Întrebarea pare simplă, și fiecare tabără crede că are răspunsul la îndemână.
Corecția care se întoarce împotriva ei înseși
Radu Preda, profesor universitar de teologie socială, a publicat recent un text despre "Securistan," un mecanism unic prin care explică deopotrivă blocajul instituțional, mediocritatea Bisericii, administrația Patriarhului și apariția extremismului politic în România.
Securistanul din propria oglindă
Există un tip de discurs intelectual românesc care a găsit, în ultimii ani, formula perfectă a autoexonerării, denunțarea rețelei de control peste tot, mai puțin în locul unde stă cel care denunță.
Cum se numește, de fapt, cel etichetat drept "suveranist"
Eticheta a prins repede, "suveranist" a devenit sinonim, în discursul public, cu obscurantism, cu izolaționism, uneori cu simplă ignoranță.
Lasch și religia sinelui
În 1979, Christopher Lasch scria că omul contemporan nu mai caută mântuirea, "nici măcar restaurarea unei epoci de aur", ci doar senzația, iluzia trecătoare a bunăstării și siguranței psihice.
De ce dispar bisericile din Occident, dar apar terapeuții pe post de preoți
În orașe întregi din Europa de Vest, bisericile se vând, se transformă în biblioteci, în săli de concerte, în apartamente de lux.
Când Dumnezeu răspunde altfel decât am cerut
Întrebarea aceasta, credință sau încredere, merită ținută aproape, fiindcă în ea stă toată diferența dintre o relație cu Dumnezeu și o tranzacție cu El.
Nu-l vindeci pe celălalt tăindu-i din trup
O cititoare atentă a scris de curând un lucru simplu și greu deopotrivă, că orice discurs care împarte o societate în parte sănătoasă și parte canceroasă, care trebuie eliminată, a fost deja rostit o dată în istorie, cu urmări pe care le știm.
Capcana lacrimii cerute
Există o mișcare retorică pe cât de veche, pe atât de eficientă, aceea prin care, în loc să răspunzi la conținutul unei critici, ceri criticului să dovedească întâi că suferă destul cât să aibă dreptul s-o rostească.
Regia suspiciunii, aplicată propriei metode
Radu Preda scrie, cu talent stilistic incontestabil, despre Ciprian Mega, "regia pe muchie" a insinuării, tehnica prin care "nu spui tot, nu dovedești tot, dar livrezi exact cât trebuie pentru ca publicul să continue singur ancheta".
Eretismul de Facebook
Rar se folosește un cuvânt mai la întâmplare pe rețelele sociale decât "eretic".
In memoriam: Dumitru Ichim (1944-2026)
A murit ieri, 17 august, la Kitchener, în Ontario, un preot care a fost totodată unul dintre cei mai substanțiali poeți religioși pe care i-a dat diaspora română, Dumitru Ichim.
Un preot ortodox de origine chineză, Dionisie Wang, a publicat de curând o reflecție despre raportul dintre Răsărit și…
Un preot ortodox de origine chineză, Dionisie Wang, a publicat de curând o reflecție despre raportul dintre Răsărit și Apus după schismă, plecând de la o întrebare care i s-a pus despre "papistași".
O idee circulă des în discuțiile despre Întrupare, aceea că Dumnezeu n-a vrut să fie doar cunoscut, ci întâlnit
Formularea sună frumos, dar merită dusă până la implicațiile ei filosofice, pentru că spune ceva precis despre natura libertății.
Astăzi cerul și pământul se întâlnesc într-o taină pe care mintea n-o poate cuprinde, ci doar inima o poate primi…
Astăzi cerul și pământul se întâlnesc într-o taină pe care mintea n-o poate cuprinde, ci doar inima o poate primi îngenuncheată.
Adormirea Maicii Domnului pune Biserica înaintea unui paradox pe care rațiunea singură nu-l poate epuiza, ceea ce e…
Adormirea Maicii Domnului pune Biserica înaintea unui paradox pe care rațiunea singură nu-l poate epuiza, ceea ce e mai smerit dintre oameni devine mai înalt decât Heruvimii.
Cele două minute care au spus totul
John Lennox povestește un episod aparent minor, la prima sa dezbatere cu Richard Dawkins a primit, în ultimul moment, doar două minute pentru încheiere, deși i se promiseseră nouă.
Ce nu explică explicația
Disputa dintre John Lennox și Richard Dawkins pare, la prima vedere, simplă, știința explică lumea fără Dumnezeu, deci Dumnezeu devine inutil.
Chipul care ne lipsește
Omul nu iubește idei, iubește chipuri. Nu se roagă unui principiu, se roagă unei prezențe.
Dragostea care nu se strâmbă
Sfântul Paisie spunea că discernământul e mai de preț decât postul și decât privegherea, fiindcă fără el orice virtute se poate strâmba în patimă.
Mănăstirea Florești – loc de lumină și rugăciune
Mănăstirea Florești nu este doar un loc în care zidurile unei biserici se înalță spre cer, ci un loc în care sufletul pare să-și regăsească liniștea.
Cum recâștigăm criteriul
Am spus în postarea anterioară că problema nu e lipsa informației, ci pierderea acelui organ lăuntric, nous-ul, prin care omul deosebește adevărul de minciună.
Criteriul pierdut
Acum ceva vreme, la Cluj, o ambulanță a fost atacată de oameni convinși, după un filmuleț văzut pe TikTok, că înăuntru se afla cineva care fura copii.
Între disprețul cărturarului și naivitatea turmei
De câteva zile asist, ca observator, la o dispută care revine mereu în spațiul public ortodox, sub forme diferite, dar cu aceeași structură.
Cum ne apărăm mintea fără să părăsim lumea
Nu trebuie să închizi internetul și nu trebuie să pleci din țară ca să scapi de ceea ce se numește, tot mai des, "economia atenției". Trebuie doar să înveți diferența dintre a folosi un instrument și a fi folosit de el.
Fiul care a schimbat risipa în veșnicie
Doamna Larisa Filip a distribuit astăzi o poveste emoționantă, despre un fiu întors din străinătate la mama lui, căreia, la despărțire, aceasta îi dăruiește o sumă infimă din pensie, cerându-i să-și cumpere ceva frumos.
Fariseismul profesorului Radu Preda
Radu Preda scrie, cu talent incontestabil, despre riscul ca religiosul să devină doar un cod de recunoaștere, o hologramă cu pretenții de epifanie, o formă fără fond.
De ce nu a fost huiduit Sadhguru la Untold
Nu a fost huiduit pentru că nu a venit ca un dușman. A venit ca un răspuns. Un tânăr care ascultă un guru indian pe scena unui festival nu face, de cele mai multe ori, un gest doctrinar.
Adevărul scump, minciuna ieftină
Harari observă corect mecanismul economic al minciunii. Adevărul cere timp, investigație, verificare repetată și de multe ori ne rănește, ne strică iluziile plăcute despre noi și despre ai noștri.
Inteligența ca marfă, înțelepciunea ca lipsă
Harari pune degetul pe rana corectă. Când inteligența devine ieftină și la îndemâna oricui, capabilă să rezolve orice problemă tehnică, gâtuirea nu mai vine din lipsa de cunoștințe, ci din lipsa de a ști ce merită căutat.
"Zeul-sclav" nu există
Harari observă corect paradoxul, în Silicon Valley se vorbește adesea despre construirea unui "zeu-sclav", o inteligență cu puteri nelimitate care rămâne totuși supusă.
Limbajul nu e cod, e dar
Harari are un instinct corect, limbajul chiar e "sistemul de operare" al civilizației.
Lumina care așteaptă mormântul gol
Un text recent al Părintelui Radu Preda despre Schimbarea la Față surprinde exact mișcarea care contează, aceea de a citi Taborul nu ca spectacol, ci ca anticipare.
Creatorul este un Dumnezeu al iubirii
Potopul și pruncii uciși de Irod nu arată un Dumnezeu care Se răzgândește, ci deosebirea făcută de Părinți între ceea ce Dumnezeu voiește și ceea ce doar îngăduie.
Cine este Dumnezeu
Azi am lecturat un text al părintelui Dionisie Kenan Wang, în care ne este prezentată disputa lui cu un prieten al său pe o problemă fundamentală: cine este Dumnezeu?
Ce ne macină, de fapt
Necazurile mărunte ale zilei, de la vecinul cu muzica tare la motorina scumpă, sunt după Părinți locul în care învățăm trezvia și răbdarea, ca să rămânem treji și în fața încercărilor mari.
Abundența fără mântuire
Am ascultat interviul lui Musk de la Economist de vreo trei ori, încercând să înțeleg de ce mă deranjează un ton care, pe hârtie, sună optimist.
Zidul pe care l-am construit noi
Timp de o sută de ani, fizicienii au avut la dispoziție două ramuri de soluții în ecuațiile relativității speciale.
Saltul pe care știința îl ascunde
Obiecția standard sună așa: Kierkegaard cere un salt în absurd, știința cere dovezi, cele două nu pot fi împăcate, una e capitulare, cealaltă e rigoare.
Ce simte cel care a sărit
Nu-ți pot dovedi saltul. Pot doar să-ți spun ce rămâne după el.
Există azi un curent critic care tratează poezia religioasă drept un gen minor, o anexă devoțională a literaturii…
Cazul lui Dumitru Ichim contrazice frontal această ierarhie.
Cristian Preda amintea zilele trecute galeria politicienilor români care L-au înregimentat pe Dumnezeu în propriul…
Cristian Preda amintea zilele trecute galeria politicienilor români care L-au înregimentat pe Dumnezeu în propriul partid — Văcaru cu Dumnezeul pesedist, Iorgulescu cu cel liberal, Simion cu varianta „auristă".
De ce se oprește fizicianul la "nu știu"
Cristian Presura a scris de curând, sub impresia Odiseei, câteva rânduri cu tentă filozofică și le-a lăsat acolo, într-un "nu știu" onest, dar comod.
Fizica cuantică nu e o religie de rezervă
De vreo cincizeci de ani circulă o formulă comodă: fizica cuantică ar "dovedi" ce spuneau mistici din toate tradițiile, că totul e conectat, că mintea creează realitatea, că există "câmpuri energetice" pe care inițiații le pot citi.
Ceasul se cunoaște după ceasornicar, se spune adesea ca argument împotriva ateismului
Observația e mai interesantă decât pare — dar, corect formulată, nu se oprește unde crede cel care o citează în trecere.
Frica și iubirea
Se spune că frica de Dumnezeu ar fi o formă veche, depășită, de-a crede — bună poate pentru copii, nu pentru oameni maturi.
Chipul și glasul
Se spune uneori că Dumnezeu tace, și că tăcerea Lui ar fi o formă de absență.
Un pasaj recent, scris cu onestitate neobișnuită pentru genul ăsta de discurs tehno-optimist, sună așa: „continui să…
Un pasaj recent, scris cu onestitate neobișnuită pentru genul ăsta de discurs tehno-optimist, sună așa: „continui să cedez suveranitatea tehnologiei."
Pace, credință, iubire — trei cuvinte care se cer scrise rar, ca să nu se tocească:
Nu orice tăcere e goală. Sunt tăceri pline, ca vasul umplut până la refuz care nu mai poate primi nimic fără să verse — așa e liniștea celui care s-a rugat cu adevărat, nu a celui care doar a încetat să vorbească.
Cei ascunși
Nu știm cine ține lumea. Poate maica ce se roagă la miezul nopții pentru un fiu care nu mai știe să se roage singur.
DIAGNOSTICUL FĂRĂ LEAC
Parintele profesor Preda are, ca de obicei, ochiul limpede al celui care privește de departe și vede aproape.
I se spune „particula lui Dumnezeu" — dar numele acesta n-a ieșit din fizică, ci dintr-o editură
Leon Lederman voia să-i spună altfel, mai dur, Particula blestemată, unei cărți despre bosonul Higgs; editorul a ales titlul care se vinde.
Se ridică adesea două argumente împotriva orei de Religie, iar ele merită tratate separat, pentru că nu au aceeași miză
Se ridică adesea două argumente împotriva orei de Religie, iar ele merită tratate separat, pentru că nu au aceeași miză.
Fastul liturgic și golirea de referent
Dr. A.G. ridică, într-un text recent, o problemă reală: contrastul dintre kenoza hristologică — „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând" (Filipeni 2, 7) — și fastul liturgic al ierarhiei contemporane.
„Dincolo de diagnostic: ce urmează după ce am respins ambele falsificări"
Radu Preda a publicat recent un fragment consistent, care merită citit cu atenție, nu polemizat superficial.
Formare și libertate
Se aude tot mai des ideea că orice educație religioasă timpurie ar fi o formă de "mutilare cognitivă" — copilul, spune argumentul, ar trebui lăsat să aleagă singur, mai târziu, ce să creadă, fără nicio "canalizare" dinspre părinți.
Hazard și atotputernicie
De ce ar accepta un Dumnezeu atotputernic hazardul din cosmos?
Într-un text recent, politologul #CristianPirvulescu a explicat eșecul reformei Bolojan printr-o presupusă "teologie…
Într-un text recent, politologul #CristianPirvulescu a explicat eșecul reformei Bolojan printr-o presupusă "teologie implicită" a Ortodoxiei, favorabilă milei în locul disciplinei fiscale — iar teologul #RaduPreda i-a răspuns, respingând etichetarea.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm este una singură: care este scopul „încăpățânării” noastre?
Articolul părintelui Adrian Agachi, apărut în Lumina, pune degetul pe o distincție pe care rareori avem curajul s-o facem cu noi înșine: nu orice statornicie e virtute, și nu orice cedare e slăbiciune.
Despre uitare și memorie
Cristian Presura Presura scria recent că Universul are o capacitate extraordinară de a uita — că galaxiile aflate la miliarde de ani-lumină nu ni se dezvăluie, că structurile geologice ancestrale ar fi rămas necunoscute dacă nu le-am fi căutat noi.
Un aforism circulă zilele acestea:
„AI fără IQ e ca nunta fără muzică." Frumos spus. Și, ca orice aforism reușit, corect pe jumătate.
Problema grea a conștiinței
Un creier poate fi cartografiat complet, neuron cu neuron — și tot ar rămâne o întrebare fără răspuns: de ce simte ceva, în loc să funcționeze pur și simplu pe întuneric?
Regresul infinit — "cine l-a creat pe Dumnezeu?"
O întrebare bine pusă cere un răspuns; o întrebare prost pusă cere doar reformulare.
Reglajul fin
Un univers capabil să găzduiască viață nu e o certitudine — e o excepție de o precizie amețitoare.
Universul nu explică de ce există ceva, ci doar cum se comportă ceea ce există
Se spune azi că știința a făcut inutilă întrebarea despre Dumnezeu.
De ce apologetica are nevoie de jale, nu doar de argumente
Am citit cu interes recenziile la 2084: Inteligența artificială și viitorul umanității.
Paradoxul Böckenförde și inteligența artificială
Ernst-Wolfgang Böckenförde a formulat, pentru statul secular modern, o observație devenită clasică: statul liberal trăiește din presupoziții pe care el însuși nu le poate garanta.
Lennox, Harari și limita criticii parazitare
2084 al lui John Lennox pornește de la o intuiție corectă: viziunea despre lume pe care o aducem în fața inteligenței artificiale îi va determina etica, nu invers.
Floridi și problema simbolului
Floridi tratează informația ca structură — un ansamblu de date organizate, indiferent de conținutul lor semantic ultim.
II. Dataismul lui Harari și limita algoritmului
Harari numește „dataism" noua religie implicită a civilizației noastre: convingerea că fluxul liber de informație e valoarea supremă, iar organismele — inclusiv omul — sunt algoritmi de prelucrare a datelor, unii mai eficienți decât alții.
I. Infosfera ca prag, nu ca destin
Floridi are dreptate să spună că infosfera nu mai e un simplu instrument, ci un mediu ontologic — locul în care „suntem" la fel de mult cât suntem în spațiul fizic.
De la bioetică la inteligența artificială: pragul tehnologic
Radu Preda a construit, în scrierile și conferințele sale de teologie socială, unul dintre cele mai solide edificii ale bioeticii creștine românești, pe patru coordonate.
Cine poartă vina algoritmului?
Când un algoritm greșește, responsabilitatea morală nu se poate împărți între ingineri, companii și date, pentru că vina cere o persoană liberă, nu un sistem care calculează.
Ecranul nu poate boteza
Aurel Codoban descrie cu finețe o mutație reală: fascinația și teroarea pe care odinioară le rezerva doar sacrul s-au strămutat azi, vizibil, spre tehnologie.
Dincolo de tratate și articole de epocă, miza marii polemici dintre Jürgen Habermas și Hans Blumenberg este, în fond…
Dincolo de tratate și articole de epocă, miza marii polemici dintre Jürgen Habermas și Hans Blumenberg este, în fond, o bătălie pentru sufletul societății în care trăim.
Despre o polemică ce contează mai mult decât pare: Habermas și Blumenberg
Există dispute filosofice care par, la prima vedere, chestiuni de arhivă — dar care, privite atent, decid felul în care înțelegem lumea în care trăim. Polemica dintre Hans Blumenberg și Jürgen Habermas despre secularizare este una dintre ele.
Tăcerea care precede, tăcerea care amână
Părintele Savatie a spus un lucru pe care puțini îndrăznesc să-l spună: că internetul e cimitirul Bisericii, că pozele cu slujbe au covârșit rugăciunea vie, că am transformat amintirea într-o meserie.
LITERATURA CA PACT METAFIZIC
Renumitul profesor Radu Preda expune, într-un recent text despre justiție, un paradox pe care merită să-l radicalizăm: că actul de dreptate e un pact social nesemnat, că statul secular trăiește din premise pe care nu le poate garanta singur — ilustrarea, la noi, a paradoxului Böckenförde.
Ateismul, o perspectivă estetică limitată
Există o frumusețe în lume care nu se explică prin utilitate. Apusul de soare nu hrănește pe nimeni. Muzica lui Bach nu rezolvă nicio ecuație. Lacrimile pe care le vărsăm în fața unui copil care doarme nu au nicio valoare de supraviețuire.
Dumnezeu nu se demonstrează — se întâlnește
Ateismul modern se prezintă adesea ca o poziție a curajului intelectual: a refuza consolările, a privi realitatea fără văluri. Există în această atitudine o onestitate pe care nu o putem ignora. Dar există și o eroare fundamentală: confundarea absenței dovezilor experimentale cu dovada absenței.
Să ne doară.... tare!
Pornind de la exemple din matematică, filozofie, teologie și litere, textul arată că facultățile își măresc numărul de studenți deși pregătirea lor s-a prăbușit, iar prostia a devenit normă.